Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Steinhardt’

„Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună cuviinţă.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţă socială.

Fără bunătate nu putem convieţui decât în condiţii de groază şi justificând amarnica afirmaţie a lui Sartre: ceilalţi, iată iadul! Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieţii obşteşti. Berdiaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînţeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berdiaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplini întru totul bunătatea.

Ştim că de-am vorbi toate limbile si toate dialectele pământului şi de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pământului, de la Gutenberg şi până astăzi, si de am fi tobă de carte si de erudiţie, si de am cunoaste întrebuinţarea tuturor termenilor specifici tuturor ştiinţelor şi tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culţi dacă suntem nişte pizmăreţi, nişte bădărani şi nişte răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoştinţe, ci o subţirime a caracterului şi capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă şi sentimentală.

Să nu săvârşim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simplii făcători de cărţi şi drept oameni de cultură pe simpli memorizatori de informaţii.

N. SteinhardtPrimejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea

 

Să ne oprim puţin asupra vorbelor lui Berdiaev reproduse aici de Părintele Nicolae Delarohia. „Pâinea pentru mine este o problemă materială, dar pâinea aproapelui meu este pentru mine o datorie spirituală.” Înţelegem aici că datoria noastră individuală este înaintarea pe calea credinţei, tot aşa cum e iarăşi de datoria noastră să ajutăm pe aproapele nostru căzut în nevoi.

Acuza adusă de unii că nu putem urma calea lui Hristos luptând totodată pentru cele pământeşti îşi găseşte răspuns aici: lupta pentru cele pământeşti înseamnă ajutorarea aproapelui, care este o datorie creştină, chiar prima dintre ele (dragostea); care lucrare se va împlini, pe plan interior, sufletesc, al fiecăruia dintre noi cu orientarea noastră către cele cereşti. Deci nu e nici o contradicţie – e, în schimb, o împlinire, o conlucrare a celor două planuri.

Ne interesează spiritualul (ţara din cer), atunci când e vorba de desăvârşirea noastră ca oameni, ca indivizi.

Ne interesează materialul (ţara de pe pământ) doar în măsura în care putem aduce o bucurie, un ajutor aproapelui nostru căzut în nevoi. Aici şi acum şi astfel împlinim porunca dragostei.

Ne rămân amândouă: ne rămâne lupta interioară, nevoinţa duhovnicească a fiecăruia dintre noi, precum ne rămâne şi lupta exterioară, cea dusă împotriva răului, nevoilor, mizeriei, corupţiei şi degradării umane din jurul nostru.

Dacă lupta interioară se duce cu armele rugăciunii, cea exterioară se duce cu armele bunătăţii şi sub flamurile dragostei!

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: