Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Păcatele noastre’ Category

În ţara asta a noastră, vrei să te faci om al legii ca să poţi fura mai bine, juri că îi vei vindeca pe bolnavi dar le închizi uşa în nas când vin la tine, zici că eşti meseriaş dar nu reuşeşti să-ţi termini cu bine şi la timp lucrarea, nu există taxă pentru accesul la sistemul public de sănătate dar fără plicul cu bani nu te primeşte nimeni, de la portar până la doctorul profesor-universitar, învăţământul este gratuit dar părinţii adună diferite „fonduri” şi „taxe” în fiecare an şi cu fiecare ocazie, primeşti pe zi o alocaţie de hrană mai mare dacă eşti închis la puşcărie ca infractor decât dacă eşti bolnav în spital/copil la grădiniţă/orfan în orfelinat/bătrân în sanatoriu/student în cămin, ai mai multe drepturi dacă eşti câine decât dacă eşti copil de ţigan, selectezi gunoiul în trei pubele diferite dar vine o singură maşină de la salubritate şi le toarnă pe toate trei împreună, există birou de informaţii la gară dar funcţionara de acolo se enervează când ceri o informaţie, cu trenul nu călătoreşti ci mai mult stai şi întârzii, ţi-ai cerut pământul înapoi ca să laşi să crească pe el buruieni şi scaieţi, ţi-ai cerut pădurea înapoi ca să o transformi în teren despădurit, nu ţi-o dau cei de la ocolul silvic ca s-o taie ei pentru ei, eşti agricultor dar îţi cumperi cartofi din Israel, ficat de pui din Brazilia, peşte din Thailanda, mere din Austria, roşii din Turcia, usturoi din China, dulceaţă din Bulgaria, am putea hrăni de trei ori populaţia României dar importăm 70% din alimentele de pe piaţă, ai auzit că pâinea neagră e mai sănătoasă de aceea o faci din făină albă în care torni cerneală, primeşti fonduri nerambursabile dacă mai întâi ai tu toţi banii, atribui un contract din bani publici celei mai ieftine oferte care se va scumpi ulterior dublu prin acte adiţionale, termini de asfaltat o stradă şi a doua zi vin cei de la canalizare/gaz/electrica şi-o sparg, construieşti din bani publici o şcoală într-un sat în care nu mai este nici un copil, îţi ia apa mare casa pentru că e în luncă şi ţi-o reconstruieşti tot acolo, inaugurezi un drum şi a doua zi îl închizi pentru că s-a surpat, te duci să te vindeci şi te îmbolnăveşti de la mizeria din spital, vrei să te naşti şi te omoară moaşa şi asistenta. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit, unele mai triste decât altele.

Şi pentru încheiere – nu reuşim să luăm gratuit 20 de miliarde de EURO de la UE dar împrumutăm cu dobândă 20 de miliarde de EURO de la FMI.

Read Full Post »