Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Chemarea’ Category

CHEMAREA!

Peste tânguiri de toamnă, peste resemnări de năpăstuiţi, peste neputinţe moştenite şi prea uşor asumate, peste blazări şi păcate, un grup de tineri frumoşi şi curaţi ne lansează o chemare!

Ce-ar fi să-i ascultăm?

Anunțuri

Read Full Post »

Pe diferite bloguri şi în alte locuri de pe internet, sesizez în ultima vreme o nelinişte din ce în ce mai acută legată de starea societăţii româneşti, o nelinişte pornită din deziluzia pe care o încearcă tot mai mulţi români, şi printre ei şi foarte mulţi tineri, vis-a-vis de clasa nostră politică, de imoralitatea conducătorilor noştri.

De aici, ca un lucru totuşi îmbucurător, remarc speranţa manifestată cel puţin la nivel declarativ de tot mai mulţi concetăţeni de a vedea o schimbare din temelii a clasei politice româneşti şi dorinţa de a se implica personal în acest sens într-o acţiune comună a celor cărora le pasă.

Mulţi din cei pe care i-am auzit ar vrea să vadă că se coagulează un grup de iniţiativă şi acţiune, că se strâng rândurile românilor de bună-credinţă, pentru a se trece de la vorbe la fapte, de la lamentări interminabile la exprimarea dârză a adevărurilor vieţii româneşti. Pentru a se trece de la starea de obidit şi supus care îndură resemnat batjocura conducătorilor politici la starea de om încrezător că mizeria care s-a cocoţat în fruntea ţării mai poate fi aruncată şi la gunoiul istoriei! Imoralităţii fără margini pe care o manifestă pe faţă, deja fără nici un pic de ruşine, politicienii noştri, trebuie să i se pună capăt, dar în nici un caz printr-o nouă imoralitate. Actuala clasă politică ne-a arătat că este urâtă aproape în întregul ei, astfel încât nu prea ai pe cine cu cine să înlocuieşti, dacă rămâi închis în limitele ei autoimpuse, înăcrite şi mucegăite.

Dar cred cu tărie că în ţara asta mai sunt şi oameni oneşti, curajoşi şi de bună-credinţă. E singura speranţă care ne-ar mai putea ţine, ca popor, laolaltă! Speranţa în oamenii buni ai acestei naţii, speranţa că aceştia încă mai există şi nu au dispărut cu totul!

De aceea lansez în acest loc o listă deschisă de subscrieri. Vă aştept aici pe toţi cei ce mai cred în România! Pe toţi cei ce mai cred că destinul acestei ţări nu s-a încheiat, că România mai are o şansă! Această şansă stă numai în voinţa noastră, în voinţa noastră afirmată faptic, materializată, participativă.

Caut 100 de români de treabă, 100 de români buni, cinstiţi şi cu drag de ţară! 100 de români cu credinţă, nădejde şi dragoste! De fapt, nu vă caut eu pe voi. Ştiind că ne căutăm unii pe alţii de mult timp, am speranţa că ne vom găsi, în sfârşit, unii pe alţii! Şi găsindu-ne noi, vom ajuta România să se regăsească pe ea însăşi!

De ce 100?, vă veţi întreba, poate. Pentru că orice început e mai greu. Când vom fi deja 100, vom porni în căutarea celor 1000, şi să dea Domnul să vină cât mai mulţi!

Suntem prea puţini, veţi spune, poate. Şi îmi veţi aminti iarăşi fatalitatea naţională că nu se face primăvară cu o floare. Să credem atunci că dacă nu ar ieşi primul ghiocel din zăpada îngheţată, n-ar şti primăvara că e vremea să sosească… Şi cu credinţa asta să ne strângem rândurile, pentru a ne întări încrederea că se poate!

Cu Dumnezeu înainte! Căci cu noi este Dumnezeu!

Read Full Post »

Găsesc din când în când prin paginile internetului articole care îmi atrag atenţia prin ceea ce cred eu a fi o preocupare a autorilor lor întru găsirea de soluţii la chestiunea românească. Adică sunt contribuţii, în opinia mea, bineînţeles, la lămurirea dilemei din care s-a născut şi acest blog, şi această dilemă poartă numele „România”. Pentru că România chiar este, azi, o dilemă.

Întrebarea „Ce facem cu România?” poate să însemne, în sensurile ei ultime şi teribile: „Există, de fapt, România?” sau, mai precis: „Mai merită să existe, de fapt, România?”. Mai are ceva ţara asta de spus lumii? Locuitorii ei, românii, se mai identifică întrucâtva cu ţara lor? Patria lor mai este patria lor, mai merită acest nume? Dacă toţi (majoritatea) dorim să emigrăm înseamnă că ţara asta s-a golit de conţinut sau că trebuie, mai devreme sau mai târziu, să se golească cumva de conţinut? Dacă ne conduc străinii, de pe la diferite instituţii, fonduri mondiale, tribunale şi înalte porţi pentru că ai noştri conducători, din neamul nostru, ne-au trădat, ne-au furat şi ne-au batjocorit, ţara noastră mai merită numele de ţară? Mai are rost să existe ca entitate pe harta lumii? Sau e mai bine să ne declarăm pur şi simplu teritoriu al nimănui, doar-doar i s-o face cuiva, vreunui stăpân cu bani, milă de noi şi ne va adopta cu totul, ca pe orfanii lumii?

M-am gândit să reproduc aici, în această categorie, articole sau fragmente găsite pe aiurea, pe net, care pun, fiecare în felul său, aceeaşi problemă: Ce facem cu România? Cu speranţa mea, declarată încă o dată, că mai există români care să-şi dorească România, şi că acei români se vor aduna, într-un fel sau altul, într-un RĂSPUNS! Mai jos reproduc un astfel de articol:

„Planul de salvare nationala

Sa nu ne mai imaginam ca unii sau altii, care se vor schimba vremelnic in fruntea tarii, ne vor scoate din criza si ne vor conduce pe drumul cel bun. Guvernantii unei natiuni se pot opune, este adevarat, progresului si dezvoltarii unui stat, prin legile proaste si haotice pe care le promoveaza. Ei nu pot insa niciodata, atat timp cat cetatenii acelei tari vor fi liberi, sa dicteze mereu drumul pe care il va urma majoritatea. Dimpotriva.

Exista mereu o suma a vointelor, dorintelor si viselor cetatenilor unui stat, care in final se contabilizeaza intr-un trend national. Spune-mi ce visuri de viata ai, ca sa iti spun ce vei ajunge in viata. Dincolo de educatia primita, de trasaturile cu care am fost inzestrati genetic, ne defineste idealul pe care ni-l formam in viata. Atat timp cat nu vom sti sa visam si nu vom avea curajul sa ne dorim aparent imposibile, vom ramane mereu o natiune care se zbate doar pentru a supravietui.

Mediocritatea reprezentantilor clasei politice, care s-au intamplat sa ne reprezinte la cel mai inalt nivel dupa 1989, ne-a dezgustat in asemenea hal incat ori ne-am retras din fata lor, pierindu-ne orice urma de interes pentru viata politica, ori ne-a inrait pana acolo incat sa ne dorim doar sa scapam de ei.

De cativa ani nu facem altceva decat sa ne rugam cerului, imediat cum s-au instalat la conducerea tarii, sa ni-i ia de pe cap. Fiind un popor cu asteptari legate de implinirea nevoilor de baza, nu am facut decat sa asteptam sa ni se dea. Ne-am pus toate sperantele mereu in „Taticul” de la conducere, pentru ca inevitabil de fiecare data sa sfarsim dezamagiti si inselati. Pentru ca atat timp cat noi nu credem in idei, dincolo de o persoana sau alta, si asteptam totul doar de la unul sau de la altul, vom sfarsi intotdeauna prin a fi inselati de cutare sau cutarica.

Oricat de naivi am putea fi, pana nu vom crede in noi, pana nu vom visa cu ochii deschisi ca putem sa transformam Romania dintr-o tara mereu clasata ultima (in toate cele bune si prima in cele rele) intr-un stat cu care sa ne putem mandri oriunde in lume, nu vom reusi decat sa ne adancim in mediocritate si mizerie.

Miracolele se petrec atunci cand crezi in ele si cand stii ca tu le poti indeplini. Daca vom sta sa ne rugam si sa asteptam ca mereu altii sa vina si sa ne dea, sa ne arate, sa ne invete si sa ne ajute, atunci vom ajunge sclavii lor si rusinea Europei. Pentru inceput, trebuie sa gasim puterea de a crede. Conducatorii trebuie sa aiba inteligenta sa ne arate ca se poate. Iar apoi sa avem rabdare. Pentru ca nimic nu are cum sa ne stea in cale, atunci cand nu avem nicio alta dorinta mai mare decat sa reusim in ceea ce ne-am propus.

Uitati de ei, ganditi-va la voi si la cate puteti realiza singuri, fie si impotriva lor. Credeti si atunci cand nimic nu a mai ramas de crezut. E primul pas inainte.

Duminica, 26 Decembrie 2010, ora 18:00

Sursa: Ziare.com
Autor: Iulian Leca”

Read Full Post »

Mă bucur nespus atunci când văd că în ţara asta mai sunt oameni cărora le pasă.

Domnul Dragoş Damian, director al companiei Terapia Ranbaxy din Cluj-Napoca, este unul dintre ei. Iată ce viziune are domnia-sa, într-un articol recent publicat în presă:

România 2020 – Da, se poate!

România este astăzi, în august 2020, a şaptea putere economică europeană, pe locul opt în Europa în clasamentul produsului intern brut pe cap de locuitor şi pe locul 20 în ierarhia mondială a exploratorilor de produse prefinite şi finite.

Soarta României s-a întors radical în 2011, când un comitet naţional de guvernare economică, format din primii 100 de executivi, a conceput proiectul “România 2020”, care, ulterior, a primit validare şi susţinere politică de stat şi a fost pus în practică. De menţionat rolul determinant al presei în susţinerea şi propagarea acestui proiect. Atât presa de masă, cât şi cea economică au popularizat proiectul, informând permanent despre etapele execuţiei, perpetuând exemplele de succes, criticând cu moderaţie şi clemenţă eşecurile, exportând vibraţii pozitive care au activat afinitatea mediilor de afaceri, dar, mai ales, redând optimismul tipic naţional şi încrederea românilor în expertiza, potenţialul şi capacitatea lor.

Proiectul este tabloul de bord al dezvoltării ţării în patru direcţii fundamentale: 1. Extinderea infrastructurii de transporturi prin parteneriate public-private;
2. Reorganizarea administrativă; 3. Recapitalizarea din surse de import;
4. Finanţarea reindustrializării, a capitalizării antreprenoriale, repatrierii experţilor şi a şcolilor de afaceri.”

Întregul articol se poate citi aici.

Îmbucurător mi se pare mai ales finalul, sunând ca o promisiune ce urmează a fi îndeplinită: „Exerciţii de imaginaţie de genul celui de mai sus, care văd o Românie puternică în 2020, pot deveni realitate pentru că se găsesc 100 de lideri talentaţi şi competenţi care să conceapă un proiect de relansare economică, presă care
să-l popularizeze şi antreprenorii pregătiţi să-l execute. Noi, toţi, trebuie să începem de acum să repetăm: “România 2020 – Da, se poate!”
.

Să trăim cu speranţa că se vor găsi cât mai repede aceşti „100 de lideri talentaţi” şi mai ales să dea Dumnezeu să-i găsim noi, ceilalţi!

Read Full Post »

Sub titlul de mai sus am găsit un post mai vechi (ianuarie 2009) a lui Adrian. O încercare de a găsi şi el răspuns la întrebarea care de fapt cred că preocupă pe mulţi a fost abandonată aproape imediat, aş spune (Blogul lui chiar aşa se numeşte „Ce facem cu România?”). Întrebarea rămâne, cu ea încerc eu acum să opresc lumea pe strada blogosferei. Caut şi eu răspunsuri, cu speranţa că le vom găsi.

Îmi permit să reproduc mai jos integral postul lui Adrian de pe blogul său abandonat, considerând că fac nu un furt, ci că încerc, într-un fel, să împlinesc, la distanţă de un an şi jumătate, aşteptările unui tânăr învins prea devreme…

Nu e însă o simplă reproducere, nu e doar o aducere-aminte, e un îndemn şi o chemare mai actuală ca oricând.

Pare o intrebare ciudata insa in ultima vreme am realizat ca am inceput sa mi-o pun tot mai des. Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca raspunsurile se lasa asteptate.

Aplecandu-ma asupra subiectului am inceput sa ma uit in jur. Am vorbit cu cativa oameni, am mai citit prin presa, m-am uitat la televizor.

Declansat probabil si de criza economica ce ne-a lovit, exista sentimentul ca ceva pluteste in aer, ceva… o senzatie ca lucrurile in tara asta nu au cum sa continue ca si pana acum, ca s-a ajuns la capat, la fundul sacului la limita rabdarii sau cum vrei sa-i mai zici.

Cum zicea si Mircea Badea, criza e poate pana la urma un lucru bun. Va zgaltai tara intratat de tare, o vom lua peste fata atat de dureros, incat va trebui sa ne trezim si sa facem ceva.
Nu ma refer aici la chestiile conventionale, prafuite si “democratice” cum ar fi “exprimarea dreptului la vot”, astea nu mai merg ca nu ai pe cine pune in loc.

Realizand lipsa mea de obtiuni civilizate am inceput sa am sentimentul ca sunt prizonier in tara mea, obligat sa-mi traiesc viata sub conducerea unor prosti, gusati si hoti care, la adapostul democratiei, ni s-au suit pe grumaz si ne calaresc cum vor.

Vorbind zilele trecute cu un amic care, fiind simpatizant PSD si participant activ la campania electorala, mi-a povestit cum si cu cat se cumpara posturile in administratia centrala. Am ajuns la concluzia ca nici nu poate fi altfel in Romania atata timp cat tara e condusa in stil fanariot. Pai dupa ce ai dat sute de mii de euro sa-ti cumperi postul de secretar de stat si nici nu sti sigur cat ramai in functie, e normal (normal pentru acel individ desigur) sa incerce sa-si scoata banii cat mai repede.
Iar banii se scot prin vanzarea posturilor de sub el, prin spagi si comisioane si toate lucrurile pe care, culmea, toti le stim, le discutam peste tot dar fara nici un folos. Aici se vede halul de degradare in care Romania a ajuns, in care chiar si dezvaluirea hotiilor flagrante ramane fara nici un fel de urmare.

Nu simtiti un sentiment de neputinta, de furie ? Nu va vine sa urlati ?

Revenind la amicul si discutia avuta l-am intrebat intr-un final, mai mult retoric: “Ce parere ai, unde se va ajunge daca mergem tot asa ?”
Raspunsul care mi l-a dat nu l-am inteles pe moment insa de atunci ma tot preocupa. Mi-a zis “Romanii sunt o natie care sunt condamnati la disparitie. Decadem atat de mult incat pur si simplu intr-o zi nu vom mai fi capabili sa ne guvernam singuri. O sa ne trezim ca baietii destepti au hotarat ca partea asta merge la Rusi, asta la altii etc. “ A concluzionat in gluma “Noi probabil o sa fim mai norocosi si o sa ajungem la unguri” (sunt din Timisoara)

Tot mai multe pareri (nu de politicieni desigur) exprima ideea ca este practic imposibil din punct de vedere economic, politic sau din ce punct de vedere vreti voi ca tara asta sa poata continua in halul asta si nimic sa nu se intample.

M-am hotarat sa scriu acest blog pentru a cauta cu ajutorul lui si altii ca mine sau altii ca mine sa ma gaseasca…

In disperare de cauza ma gandesc ca poate undeva, cineva, organizeaza o miscare, un grup, orice, care sa se opuna hotilor… Mai exista cativa oameni in presa care striga si ei, tot fara efect desigur, caci caravana trece mai departe…

Intrucat sunt convins ca situatia va fi foarte, foarte nashpa anul asta, sunt sanse ca buba sa se sparga si norodul sa se “revolte” (democratic desigur)
Daca si voi credeti asta vorbiti cu prietenii vostrii ca ei sa vorbeasca cu prietenii lor, iar acest curent de opinie sa ajunga sa circule.

Publicat de Adrian

Read Full Post »

„Noi aici suntem o ţară!” se cânta pe vremuri pe stadioane. Erau vremuri „romantice”, se vroiau a fi „revoluţionare” dar erau de fapt vremuri crunte, false şi oribile! Cuvintele, ele însele, n-au însă nici o vină.

Aceea nu era de fapt România adevărată. Era o deviaţie, o deraiere din istorie a unui popor care încă nu ajunsese să-şi  stabilească bine locul său în lumea contemporană. Au venit peste noi vitregiile istoriei, binecunoscute, şi ne-au spulberat în cele patru vânturi, de nu ne-am mai revenit nici măcar până în ziua de astăzi!

România adevărată trebuie căutată aşadar mai’nainte, sau în altă parte. Adică, în clipele fericite alte istoriei noastre şi în ce avem noi mai bun ca oameni, înlăuntrul sufletelor.

Poate doar unii dintre noi mai păstrăm în suflete această ţară, nu ca pe o medalie de tinichea, nici ca pe o povară sau ca pe un parazit. Ci ca pe un dor fără de saţiu, ca pe o emoţie, ca pe un vis neîmplinit!

Acelora dintre voi mă adresez, pe voi vă caut şi vă chem. Fac apel la bunătatea voastră, la ce aveţi voi mai drept, mai bun şi mai sincer în voi şi vă întreb: Ce facem cu această ţară? Cât vom mai suporta să trăim în ea, în halul în care e? Soluţia nu e să plecăm, căci oriunde ne-am duce, ea rămâne a fi mereu aşa. Trăind în ea, ca într-un cerc din care nu putem ieşi, cum putem s-o facem suportabilă? Dar cum putem s-o împlinim?

A venit oare momentul să punem asemenea întrebări? Eu cred că da!

Tu, cititorule, citind aceste rânduri, nu trece mai departe fără să laşi un semn. Aştept aşadar soluţiile tale la întrebarea din titlu: Ce facem cu România? Căci ceva trebuie făcut! Împreună poate vom şti mai bine.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: