Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for August 2010

În ţara asta a noastră, vrei să te faci om al legii ca să poţi fura mai bine, juri că îi vei vindeca pe bolnavi dar le închizi uşa în nas când vin la tine, zici că eşti meseriaş dar nu reuşeşti să-ţi termini cu bine şi la timp lucrarea, nu există taxă pentru accesul la sistemul public de sănătate dar fără plicul cu bani nu te primeşte nimeni, de la portar până la doctorul profesor-universitar, învăţământul este gratuit dar părinţii adună diferite „fonduri” şi „taxe” în fiecare an şi cu fiecare ocazie, primeşti pe zi o alocaţie de hrană mai mare dacă eşti închis la puşcărie ca infractor decât dacă eşti bolnav în spital/copil la grădiniţă/orfan în orfelinat/bătrân în sanatoriu/student în cămin, ai mai multe drepturi dacă eşti câine decât dacă eşti copil de ţigan, selectezi gunoiul în trei pubele diferite dar vine o singură maşină de la salubritate şi le toarnă pe toate trei împreună, există birou de informaţii la gară dar funcţionara de acolo se enervează când ceri o informaţie, cu trenul nu călătoreşti ci mai mult stai şi întârzii, ţi-ai cerut pământul înapoi ca să laşi să crească pe el buruieni şi scaieţi, ţi-ai cerut pădurea înapoi ca să o transformi în teren despădurit, nu ţi-o dau cei de la ocolul silvic ca s-o taie ei pentru ei, eşti agricultor dar îţi cumperi cartofi din Israel, ficat de pui din Brazilia, peşte din Thailanda, mere din Austria, roşii din Turcia, usturoi din China, dulceaţă din Bulgaria, am putea hrăni de trei ori populaţia României dar importăm 70% din alimentele de pe piaţă, ai auzit că pâinea neagră e mai sănătoasă de aceea o faci din făină albă în care torni cerneală, primeşti fonduri nerambursabile dacă mai întâi ai tu toţi banii, atribui un contract din bani publici celei mai ieftine oferte care se va scumpi ulterior dublu prin acte adiţionale, termini de asfaltat o stradă şi a doua zi vin cei de la canalizare/gaz/electrica şi-o sparg, construieşti din bani publici o şcoală într-un sat în care nu mai este nici un copil, îţi ia apa mare casa pentru că e în luncă şi ţi-o reconstruieşti tot acolo, inaugurezi un drum şi a doua zi îl închizi pentru că s-a surpat, te duci să te vindeci şi te îmbolnăveşti de la mizeria din spital, vrei să te naşti şi te omoară moaşa şi asistenta. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit, unele mai triste decât altele.

Şi pentru încheiere – nu reuşim să luăm gratuit 20 de miliarde de EURO de la UE dar împrumutăm cu dobândă 20 de miliarde de EURO de la FMI.

Anunțuri

Read Full Post »

Mă bucur nespus atunci când văd că în ţara asta mai sunt oameni cărora le pasă.

Domnul Dragoş Damian, director al companiei Terapia Ranbaxy din Cluj-Napoca, este unul dintre ei. Iată ce viziune are domnia-sa, într-un articol recent publicat în presă:

România 2020 – Da, se poate!

România este astăzi, în august 2020, a şaptea putere economică europeană, pe locul opt în Europa în clasamentul produsului intern brut pe cap de locuitor şi pe locul 20 în ierarhia mondială a exploratorilor de produse prefinite şi finite.

Soarta României s-a întors radical în 2011, când un comitet naţional de guvernare economică, format din primii 100 de executivi, a conceput proiectul “România 2020”, care, ulterior, a primit validare şi susţinere politică de stat şi a fost pus în practică. De menţionat rolul determinant al presei în susţinerea şi propagarea acestui proiect. Atât presa de masă, cât şi cea economică au popularizat proiectul, informând permanent despre etapele execuţiei, perpetuând exemplele de succes, criticând cu moderaţie şi clemenţă eşecurile, exportând vibraţii pozitive care au activat afinitatea mediilor de afaceri, dar, mai ales, redând optimismul tipic naţional şi încrederea românilor în expertiza, potenţialul şi capacitatea lor.

Proiectul este tabloul de bord al dezvoltării ţării în patru direcţii fundamentale: 1. Extinderea infrastructurii de transporturi prin parteneriate public-private;
2. Reorganizarea administrativă; 3. Recapitalizarea din surse de import;
4. Finanţarea reindustrializării, a capitalizării antreprenoriale, repatrierii experţilor şi a şcolilor de afaceri.”

Întregul articol se poate citi aici.

Îmbucurător mi se pare mai ales finalul, sunând ca o promisiune ce urmează a fi îndeplinită: „Exerciţii de imaginaţie de genul celui de mai sus, care văd o Românie puternică în 2020, pot deveni realitate pentru că se găsesc 100 de lideri talentaţi şi competenţi care să conceapă un proiect de relansare economică, presă care
să-l popularizeze şi antreprenorii pregătiţi să-l execute. Noi, toţi, trebuie să începem de acum să repetăm: “România 2020 – Da, se poate!”
.

Să trăim cu speranţa că se vor găsi cât mai repede aceşti „100 de lideri talentaţi” şi mai ales să dea Dumnezeu să-i găsim noi, ceilalţi!

Read Full Post »

Sub titlul de mai sus am găsit un post mai vechi (ianuarie 2009) a lui Adrian. O încercare de a găsi şi el răspuns la întrebarea care de fapt cred că preocupă pe mulţi a fost abandonată aproape imediat, aş spune (Blogul lui chiar aşa se numeşte „Ce facem cu România?”). Întrebarea rămâne, cu ea încerc eu acum să opresc lumea pe strada blogosferei. Caut şi eu răspunsuri, cu speranţa că le vom găsi.

Îmi permit să reproduc mai jos integral postul lui Adrian de pe blogul său abandonat, considerând că fac nu un furt, ci că încerc, într-un fel, să împlinesc, la distanţă de un an şi jumătate, aşteptările unui tânăr învins prea devreme…

Nu e însă o simplă reproducere, nu e doar o aducere-aminte, e un îndemn şi o chemare mai actuală ca oricând.

Pare o intrebare ciudata insa in ultima vreme am realizat ca am inceput sa mi-o pun tot mai des. Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca raspunsurile se lasa asteptate.

Aplecandu-ma asupra subiectului am inceput sa ma uit in jur. Am vorbit cu cativa oameni, am mai citit prin presa, m-am uitat la televizor.

Declansat probabil si de criza economica ce ne-a lovit, exista sentimentul ca ceva pluteste in aer, ceva… o senzatie ca lucrurile in tara asta nu au cum sa continue ca si pana acum, ca s-a ajuns la capat, la fundul sacului la limita rabdarii sau cum vrei sa-i mai zici.

Cum zicea si Mircea Badea, criza e poate pana la urma un lucru bun. Va zgaltai tara intratat de tare, o vom lua peste fata atat de dureros, incat va trebui sa ne trezim si sa facem ceva.
Nu ma refer aici la chestiile conventionale, prafuite si “democratice” cum ar fi “exprimarea dreptului la vot”, astea nu mai merg ca nu ai pe cine pune in loc.

Realizand lipsa mea de obtiuni civilizate am inceput sa am sentimentul ca sunt prizonier in tara mea, obligat sa-mi traiesc viata sub conducerea unor prosti, gusati si hoti care, la adapostul democratiei, ni s-au suit pe grumaz si ne calaresc cum vor.

Vorbind zilele trecute cu un amic care, fiind simpatizant PSD si participant activ la campania electorala, mi-a povestit cum si cu cat se cumpara posturile in administratia centrala. Am ajuns la concluzia ca nici nu poate fi altfel in Romania atata timp cat tara e condusa in stil fanariot. Pai dupa ce ai dat sute de mii de euro sa-ti cumperi postul de secretar de stat si nici nu sti sigur cat ramai in functie, e normal (normal pentru acel individ desigur) sa incerce sa-si scoata banii cat mai repede.
Iar banii se scot prin vanzarea posturilor de sub el, prin spagi si comisioane si toate lucrurile pe care, culmea, toti le stim, le discutam peste tot dar fara nici un folos. Aici se vede halul de degradare in care Romania a ajuns, in care chiar si dezvaluirea hotiilor flagrante ramane fara nici un fel de urmare.

Nu simtiti un sentiment de neputinta, de furie ? Nu va vine sa urlati ?

Revenind la amicul si discutia avuta l-am intrebat intr-un final, mai mult retoric: “Ce parere ai, unde se va ajunge daca mergem tot asa ?”
Raspunsul care mi l-a dat nu l-am inteles pe moment insa de atunci ma tot preocupa. Mi-a zis “Romanii sunt o natie care sunt condamnati la disparitie. Decadem atat de mult incat pur si simplu intr-o zi nu vom mai fi capabili sa ne guvernam singuri. O sa ne trezim ca baietii destepti au hotarat ca partea asta merge la Rusi, asta la altii etc. “ A concluzionat in gluma “Noi probabil o sa fim mai norocosi si o sa ajungem la unguri” (sunt din Timisoara)

Tot mai multe pareri (nu de politicieni desigur) exprima ideea ca este practic imposibil din punct de vedere economic, politic sau din ce punct de vedere vreti voi ca tara asta sa poata continua in halul asta si nimic sa nu se intample.

M-am hotarat sa scriu acest blog pentru a cauta cu ajutorul lui si altii ca mine sau altii ca mine sa ma gaseasca…

In disperare de cauza ma gandesc ca poate undeva, cineva, organizeaza o miscare, un grup, orice, care sa se opuna hotilor… Mai exista cativa oameni in presa care striga si ei, tot fara efect desigur, caci caravana trece mai departe…

Intrucat sunt convins ca situatia va fi foarte, foarte nashpa anul asta, sunt sanse ca buba sa se sparga si norodul sa se “revolte” (democratic desigur)
Daca si voi credeti asta vorbiti cu prietenii vostrii ca ei sa vorbeasca cu prietenii lor, iar acest curent de opinie sa ajunga sa circule.

Publicat de Adrian

Read Full Post »

La întrebarea: „Ce facem cu România?”, care de fapt ar vrea să fie: „Mai există vreo şansă ca ţara asta să-şi revină şi care ar fi această şansă?”, eu îndrăznesc acum un răspuns, şi anume cred că o primă soluţie la a scoate România din delirul în care se află este să schimbăm clasa politică.

Veţi spune că este cea mai banală dintre toate cele posibile, că oricine ar putea să spună asta şi chiar o spune oricine şi că una e să vrei şi alta să şi poţi, că de la vorbă la faptă e cale luuungă, iar în cazul de faţă e chiar imposibil să stăbatem calea asta.

Mă încăpăţânez să cred că nu e aşa. Chiar cred în soluţia asta, ca fiind cu adevărat o soluţie viabilă. Şi am să mă explic.

Toţi politicienii care îşi fac apariţia pe scena politică a ţării, vin cu această idee „radicală”: trebuie să schimbăm clasa politică! Bineînţeles, intenţia lor adevărată e să-i schimbe pe hoţii de politicieni care activează deja, cu ei, cei nou-veniţi, ca să le rămână şi lor ceva de furat.

Oamenii de rând şi-au dat însă seama, după 20 de ani de democraţie românească originală, că la noi, azi, nu mai ai pe cine să schimbi cu cine, căci toţi sunt o apă şi un pământ, cei de la putere fură cât pot, ş-apoi vin cei care au fost în opoziţie, şi fură şi ei mai departe.

Cred totuşi, cu tărie, că în ţara asta mai sunt oameni de bun simţ, cinstiţi şi patrioţi, în cel mai bun sens al cuvântului. Care trebuie să se manifeste, care trebuie să iasă din starea de blazare, care trebuie să se scuture de lehamitea în care i-au adormit cei ce ne conduc şi care trebuie să conştientizeze că a cam venit timpul să luăm taurul de coarne. Adică e timpul pentru marea curăţenie pe scena politică românească. Pentru un nou început.

E greu să schimbi lucrurile, ştiu, e greu să-ţi faci loc în politica românească, dar atunci când vii cu o cu totul altă abordare a problemei, cu alt mesaj, cu altă dăruire, cu alţi oameni, cu oameni de onoare, corecţi şi cinstiţi, buni la suflet, care prin exemplul lor se vor impune, atunci ai sorţi de izbândă.

Tocmai asta este speranţa mea în schimbarea clasei politice – să iasă la iveală, să se adune laolaltă, să se manifeste oamenii buni ai ţării acesteia. Să de exemplu, exemplul personal – cu asta se vor impune.

Pentru a îndepărta hoţia şi impostura din viaţa politică, economică, socială a ţării, avem nevoie astăzi în România, mai mult decât oricând,  de o Revoluţie a bunătăţii! Cred că e în puterea noastră să o facem.

Read Full Post »

„Noi aici suntem o ţară!” se cânta pe vremuri pe stadioane. Erau vremuri „romantice”, se vroiau a fi „revoluţionare” dar erau de fapt vremuri crunte, false şi oribile! Cuvintele, ele însele, n-au însă nici o vină.

Aceea nu era de fapt România adevărată. Era o deviaţie, o deraiere din istorie a unui popor care încă nu ajunsese să-şi  stabilească bine locul său în lumea contemporană. Au venit peste noi vitregiile istoriei, binecunoscute, şi ne-au spulberat în cele patru vânturi, de nu ne-am mai revenit nici măcar până în ziua de astăzi!

România adevărată trebuie căutată aşadar mai’nainte, sau în altă parte. Adică, în clipele fericite alte istoriei noastre şi în ce avem noi mai bun ca oameni, înlăuntrul sufletelor.

Poate doar unii dintre noi mai păstrăm în suflete această ţară, nu ca pe o medalie de tinichea, nici ca pe o povară sau ca pe un parazit. Ci ca pe un dor fără de saţiu, ca pe o emoţie, ca pe un vis neîmplinit!

Acelora dintre voi mă adresez, pe voi vă caut şi vă chem. Fac apel la bunătatea voastră, la ce aveţi voi mai drept, mai bun şi mai sincer în voi şi vă întreb: Ce facem cu această ţară? Cât vom mai suporta să trăim în ea, în halul în care e? Soluţia nu e să plecăm, căci oriunde ne-am duce, ea rămâne a fi mereu aşa. Trăind în ea, ca într-un cerc din care nu putem ieşi, cum putem s-o facem suportabilă? Dar cum putem s-o împlinim?

A venit oare momentul să punem asemenea întrebări? Eu cred că da!

Tu, cititorule, citind aceste rânduri, nu trece mai departe fără să laşi un semn. Aştept aşadar soluţiile tale la întrebarea din titlu: Ce facem cu România? Căci ceva trebuie făcut! Împreună poate vom şti mai bine.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: